Întreținerea și repararea drumurilor în România cu MB Crusher
Întreținerea și repararea drumurilor: este o muncă solicitantă și continuă, iar în România, concasoarele cu cupă MB Crusher au ajutat multe companii să o facă, economisind timp, bani și protejând mediul înconjurător.
Faceți și dvs lucrări la drumuri și doriți să economisiți bani?
Construirea unei noi infrastructuri rutiere înseamnă că mărfurile se deplasează rapid, iar acest lucru aduce beneficii atât comerțului local, cât și celui național. Nu numai atât, o rețea rutieră mai bună ajută atât la reducerea costurilor de transport pentru întreprinderi, cât și la evitarea congestionării traficului și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Unele companii românești au multiplicat chiar și beneficiile prin faptul că au reușit chiar să recupereze deșeuri pentru a le transforma în substrat rutier, pur și simplu folosind utilajul lor de lucru și una dintre cupele de concasare MB Crusher. Haideți să vedem cum au procedat.
Deșeuri din demolări
Clientul colectează deșeuri din demolare de la diverse șantiere de construcții din zonă. Odată ce ajung în depozitul său, le zdrobește folosind Volvo EW160C și un concasor cu fălci BF60.1. Tot materialul pe care îl obține este folosit ca substrat rutier. Drumurile sunt mereu supuse uzurii din cauza traficului, astfel încât repararea și menținerea lor în stare bună este o activitate care trebuie desfășurată în mod constant: clientul nostru a reușit să facă acest lucru, economisind în același timp costurile de achiziționare a materialului de umplutură.
Asfalt
Urmează să se construiască o nouă parcare, iar clientul a decis să folosească Komatsu PC290LC cu o cupă de concasare BF90.3 pentru a recicla asfaltul vechi și a-l refolosi imediat ca substrat pentru platformă.
Cu ce avantaje? Niciun cost de achiziționare a materialului pentru substrat, deoarece acesta este deja prezent pe șantier; reducerea cantității de deșeuri care trebuie duse la groapa de gunoi, deoarece asfaltul vechi este reutilizat; reducerea numărului de vehicule care intră și ies de pe șantier, deci mai puțin trafic și mai puțină poluare..
Beton armat
În timpul demolării vechii fabrici S.C. Electrotehnica Echiopamente Electrice S.A. din centrul orașului Sibiu, clientul a folosit Kobelco SK300 cu o cupă de concasare BF120.4 și un dispozitiv cu magnet, care le-a permis să separe imediat fierul printr-o singură etapă, lucru pe care nu l-au putut face anterior cu vechiul lor concasor mobil. Materialul concasat și curățat de fier este reutilizat imediat pentru construcția noului centru comercial Kaufland.
Reutilizarea materialelor din zonele industriale dezafectate pentru construcția de clădiri noi prezintă avantaje ecologice și economice majore. Reutilizarea acestora înseamnă că vor fi mai puține materiale de eliminat și, prin urmare, mai puține costuri pentru șantier.